vineri, 27 noiembrie 2015

Rugaciuni nepotrivite

Rugaciuni nepotrivite 



De ce vreau sa scriu un asemenea articol pe o pagina de profil personala? 
Cred ca inainte de a ne pune problema situarii noastre in raport cu altii ar trebui sa ne intrebam daca am putea trai in mod diferit pentru a fi altfel. 
Avem criza,avem guvernanti ce nu convin nimanui,avem probleme ce par insurmontabile.... 
Si totusi ce ne face in fapt sa nu fim fericiti si sa ne simtim intr-o competitie continua?? 
Oare nefericirea se datoreaza lipsurilor simtite,sau sunt induse?Oare pensiile ,salariile,scoala ca norma de dezvoltare,sanatatea..toate acestea duc la nefericirea noastra? 
Se observa o nepotrivire tot mai mare intre ce anume cer oamenii de la Dumnezeu si ce anume cere Dumnezeu de la oameni. De multe ori, rugaciunile nepotrivite ale oamenilor nu sunt intelese de acestia, ci ajung sa fie rostite cu incapatanare si chiar cu manie fata de Dumnezeu, care pare ca nu le mai "asculta" rugaciunile. 

 

Mantuitorul a spus: "Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 31-33). Cu toate acestea, inca si astazi, oamenii cauta mai mult mancarea, hainele si bunurile cele trupesti, decat Imparatia lui Dumnezeu. 



Mai tineti minte acel articol scris acum cam o luna,pe care l-am intitulat-Cati copii trebuie sa avem? 
In articol fiecare si-a aratat indisponibilitatea spre un numar crescut de copii invocand starea materiala,iar eu tocmai citatul de mai sus l-am dat. 
Astfel, fiecare, la randul sau, este dezamagit. Dumnezeu este dezamagit de oameni, care stau langa Izvor si se plang de sete, necautand apa cea Vie, ci lucruri pieritoare, iar oamenii se arata dezamagiti de Dumnezeu, care nu le implineste cererile nepotrivite, motivate adesea de patimi si de necredinta. 



Ce anume cer oamenii de la Dumnezeu ? 

Rugaciuni nepotrivite au fost savarsite si de unii dintre Apostoli, ca de unii care nu fusesera inca luminati de Duhul Sfant, care pe toate le cunoaste si le randuieste spre trebuinta. Astfel, in vreme ce Iisus le vorbea ucenicilor in chip amanuntit despre apropierea patimirii Sale, in cetatea Ierusalim, pentru a nu fi cuprinsi atunci de deznadejde, ucenicii Ioan si Iacov, fiii lui Zevedeu, se gandeau la obtinerea unor favoruri lumesti, zicand: "Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta!" (Marcu 10, 33-44). 



Deci cereau sa fie ajutaori pe pamant,Iisus fiind imparatul. 
Desi, de la rugaciunea nepotrivita a fiilor lui Zevedeu, au trecut mai bine de doua mii de ani, cererile oamenilor catre Dumnezeu nu s-au schimbat, ci au devenit chiar mai nepotrivite: unul ii cere lui Dumnezeu sa castige la jocurile de noroc; altul, sa ajunga intr-o functie mai mare; altul, sa ii fie descoperiti hotii care l-au pradat; altul, sa ii piara dusmanii; altul, sa se desparta cutare de cutare; altul, sa treaca examenele cu note mari; altul, sa faca performanta intr-un sport; altul, sa adune avere pentru copii. Lucruri pamantesti, deci trecatoare. 



Oamenii ii cer lui Dumnezeu lucrurile pe care ei le cred mai de pret in viata lor. In acelasi timp, unii ii cer lui Dumnezeu socoteala despre cum este condusa lumea, judecandu-L pentru suferinta din lume, in convingerea ca ei ar putea sa o conduca mai bine, iar altii nu-I cer nimic, cerandu-I chiar sa iasa din viata lor si sa ii lasa "in pace". 

Fiecare om ajunge sa ii ceara lui Dumnezeu lucruri potrivite cu modul in care el Il intelege pe Dumnezeu si viata insasi. Cei doi Apostoli, crezand ca Iisus este asemenea unui imparat pamantesc, ii cer Acestuia locurile cele mai de cinste din Imparatia Sa. La randul lor, saracii Il privesc pe Dumnezeu ca pe un bogat care le poate darui tot ceea ce au nevoie. 



Dumnezeu este vazut de fiecare om prin patimile sale, ca prin niste ochelari care Il deformeaza si Il arata fiecaruia potrivit poftelor sale. De aceea, parintele Arsenie Boca, spunea: "Cred ca cea mai deformata fiinta din capul oamenilor a ajuns Dumnezeu.

Ce vrea Dumnezeu sa ii cerem ? 

De aici poate nu o sa va mai intereseze intrand in speta religiei. 
Dar vreau sa intelegeti ca daca cereti lucruri trecatoare,trecatoare vor fi,si fericirea de scurta durata. 
Mai clar ,mai bine invatati sa castigati hrana,decat sa va fie data .odata ,de doua ori si tot flamanziti,ori daca cereti invatatura,spiritualitate,modificarea felului de a fi,fericirea va fi constanta,caci prin invatatura vei avea in fiecare zi,fiind produsul vostrul,nu un dat. 



Dumnezeu ne cere sa ii devenim fii. Avand iubire de Tata, Dumnezeu isi doreste ca toti oamenii sa fie asemenea Fiului Sau cel intai-nascut, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu intrupat este modelul de viata dat noua de Dumnezeu. Cand Pilat l-a scos pe Iisus inaintea poporului, el a spus: "Iata Omul!" (Ioan 19, 5), profetind astfel fara voie si aratandu-ne Chipul nostru. 
deci este vorba de schimbare,mentala,spirituala...etc,nu de a primi ceva ,prin mijloace ce nu le putem stapani,ceeace duce la nerepetarea lor. 



Cel mai adesea, oamenii se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu in trista postura de cersetori, iar nu in cea de fii, asa cum isi doreste El. Precum vedem, Dumnezeu pune accent pe "a fi", iar nu pe "a avea". Pentru aceasta, rugaciuni potrivite sunt acelea care Ii cer lui Dumnezeu "devenire" intru ceva bun, iar nu "obtinere" de ceva. Suntem datori ca, privind spre Iisus Hristos, mai intai sa invatam sa fim oameni, iar abia apoi, impartasindu-ne cu El, sa devenim fii ai lui Dumnezeu. 



Cea mai potrivita rugaciune este cea pe care ne-a lasat-o Insusi Mantuitorul, cand a zis: "Cand va rugati, nu spuneti multe, ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El. Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; vie Imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, in veci. Amin!" (Matei 6, 7-13). 



Tot ce vreau sa va spun este ca fericirea se gaseste in voi,in interiorul mintii ,a creierului.Nu trebuie sa vina din afara,caci va fi efemera.produsa de voi fericirea va fi vesnica,caci veti invata algoritmul producerii ei. 
deci cereti schimbarea,ridicarea,sporirea mintii si a iubirii, 

Blogul l-am ilustrat cu lucrarile artistului Velde, Bram van (1895-1981) in care este prezentat omul modern cu angoasele lui,cu fricile,cu fobiile sale. 

miercuri, 18 noiembrie 2015

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)

Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului.


Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:
- Pune mana Ziane, ca-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o batut soarele in cap? Tine cu forta!
M-am trezit din reverie si mi-am opintit muschii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu daca te ajuta Maica Domnului- Panaghia, Doamna si Stapana Muntelui sfant. Dometie incepu sa cante: Axion Estin. Vrednica esti, un fel de Ave Maria.



- Si cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului Athanasie Athonitul, care si el a murit cand s-a dărâmat schela si i-a cazut bolta in cap, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii. Prinde bine, Ziane, ca deseara mancam o ciorba de radacini indulcita cu miere din butoiul fratelui Gavriil, daca ne facem treaba.
- Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei sa fii al doilea Cucuzel pe Sfantul Munte? Daca vrei sa te indumnezeiesti, bine, fa-o, ca si eu vreau, dar nu mi se pare corect sa ne tii fara un strop de apa. Omul trebuie sa bea zilnic doi litri de apa, asa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toti trei un litru astazi. Du-te si adu niste apa de mare sa-mi ud gura, fugi! Inca n-ai venit?
- Esti prea dur frate Porfirie cu Parintele Dometie, e mai slabut el de constitutie, am intervenit eu. Priveam in jos dupa Dometie care mergea de parca zbura. Marea se involbura si lovea in valuri inspumate stancaria de pe faleza. Cred ca va trebui sa ne ducem sa facem o baie de apa sarata pana mai e soare. Ma dor si pe mine oasele, mi-a intrat igrasia si raceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam sa te intreb frate Porfirie, ce meserie ai avut inainte sa te tunda in calugarie?
- Am fost mecanic de utilaj greu! Parintele staret Arsenie m-a intrebat ce meserie am si asa am ajuns maistru constructor de trepte in piatra. Ai grija Ziane cum te proptesti in coada ţapinului ca daca o rupi nu mai am alta aici, si o sa te trimit sus in paduricea schitului sa tai una noua.
- Am taiat vreo cinci cozi si le-am pus la uscat luni cand tu erai la moara de lemn, adica la gater, langa Manastirea Iviron, asa ca maine o sa mai montam doua ţapine!
- Stii ca imi placi diacone de la Sibiu, chit ca nu prea ai voce sa canti, dar te duce mintea!
- Am vrut sa ma fac aviator. Dar ca sa intru la Cotroceni la scoala de aviatie imi trebuiau bani multi si mama nu avea de unde sa-mi dea nici daca-si vindea casa! Singura scoala unde urma sa primesc bursa a fost la teologie. Si cu toate ca eram un copil credincios de mic nu m-am simtit vrednic sa ma fac preot. Mama voia sa ma insoare.



- Dar tu nu si nu! Nu te-ai insurat, dar cum esti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
- Da, m-a hirotonit pe incredere ca nu o sa ma insor dupa ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ti l-am cerut daca tot ai fost la moara de lemn de langa Iviru? M-am gandit ca daca nu gasim acest scripete, trebuie sa facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
- Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvant si nu l-am gasit in nici un ceaslov!
- Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
- Esti poet? Nu te juca! Tine bine coada ca se dezvârte vârtejul si ne plezneste de ne rupe mainile. Crezi ca e usoara calugaria aici la Sfantul Munte? Si mai ducem si o saracie lucie ca ne tin grecii cum vor ei, in ciuda ajutoarelor pe care voievozii nostri romani le-au trimis aici la Sfantul Munte. Imi place sa cred ca daca facem scripetele pe care mi l-ai desenat o sa ridicam mai usor lespezile astea. Am sa ma duc maine si am sa fur un scripete de la Meghisti Lavra, am vazut eu ca aveau vreo trei in depozitul de langa Arsana unde acosteaza vaporul cand vine cu butoaiele cu ulei si vin de la Atena.



- Dar furtul este un pacat, intervine Dometie care tocmai ajunse cu caldarea in care avea apa de mare.
- Bine ai venit cu apa sarata, ia da sa-mi spal putin gura.
Porfirie isi scufunda palmele in galeata si bău din pumni apa sarata.
Mai lasa-mi si mie, am zis, nu o bea toata.
In vreme ce Porfirie se spala, Dometie recita: “Cand vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptatile tale ci si de toata dreptatea ta! Cand stai in fata Domnului esti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trancaneala si carteala vietii; ai, cu un cuvant, ceva din linistea mai presus de lume a lui Dumnezeu.
- Amin, zise Porfirie, nu te stiam asa patericos, din ce Parinte al patericului ai scos cuvantul acesta de folos? Parca nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
- Din Sfantul Arsenie care a pustnicit in pustia Sketica de langa Nil din Egipt. El era unul care tacea mult si asa, prin trezvie, isi alegea gandurile si vorbele indepartandu-le pe cele rele si fara de folos. Cu harul Prea Sfantului Duh a ajuns la isihie inca de tanar.
Se lăsă o tacere placută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta in mintea lui mai putin scolita in ale teologiei, cumpanea vorbele pe care le rostise Dometie। Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tacerea:
- Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo intr-o viroagă era casa unui calugar plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu niste capriori de brad pusi unul langa altul si acoperiti cu pamant batut. Parintele Achim era mic de statura, cam crăcănat si cu o barbă până la genunchi. Avea niste ochi albastri ca marea, asa cum ii are Parintele diacon Zian!
- Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
- Nu stiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine। Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă .
- Trimite-i o scrisoare ca se va bucura sa primeasca din Grecia si se va lauda la vecini cu baiatul ei care a ajuns la Sfantul Munte, Gradina Maicii Domnului।
- Asa o sa fac, daca zici tu, Dometie.
- Parintele acela de la noi, Achim, m-a invatat sa citesc si mi-a dat cartile lui sa ma uit prin ele. Cand mergeam cu oile, iesea si el la deal cu traista, ne opream si ma invata. A fost tatal meu duhovnicesc. La el a venit un Parinte de aici de la Sfantul Munte ca sa mearga prin sate sa adune pomeni si pomelnice pentru restaurarea manastirii Zografu unde este steagul lui Stefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asa am auzit eu de Sfantul Munte pentru prima oara, aveam doar 13 ani. El era roman si traia intre greci. Mai intai a fost la chilia Nasterii Maicii Domnului pe mosia Manastirii Vatoped, si l-a avut duhovnicesc pe Nicodim ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor in lemn si marmura. De la el au ramas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori… a lucrat si doua sculpturi legendare: Rastignirea si A doua venire, vreme de 15 ani.



- Am auzit si eu de Arsenie acesta dar nu l-am vazut, vorbi si Porfirie! Se spune ca pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie si l-a dus pe varful Athonului ca sa completeze numarul celor 7 pustnici care se roaga pentru pacea lumii si traiesc fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu.
- Te cred, interveni Dometie, am auzit si eu intr-o zi de hramul Sfantului Munte si de aceasta traditie, pe 6 august, cand am urcat in vârf. Vorbeau niste pustnici care stateau la lumina unui opaiţ chiar sub varf intr-o pestera sa se odihneasca. Era pe la ora 4 dimineata, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisa de Ilie Miniat. Parintele Evghenie avea vreo 80 de ani si s-a suit pe munte pana in varf. El s-a dus la sihastrii care povesteau in pestera si am auzit ca a murit Parintele Hrisogan din cei 7 stalpi neclintiti ai Athosului si ca va fi inlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice ca printre cei 7 stalpi ai Ortodoxiei era si veghetorul Parinte Varnava, dascal al rugaciunii lui Iisus si românii Martinian, Iona si Teofilact care s-au randuit unul pe altul in ceata celor 7. Acestia toti erau sculptori: faceau linguri, faceau căni si doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
- Dar de Părintele Iona ai auzit tu, intrebă Porfirie, a fost un om cu scoala multa, a tradus doua carti ale Sfantului Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut si Paza celor 5 simturi. Desena si frumos! Am vazut desenat trupul omului si inima scoasa din trup si plamanii. Practică rugăciunea inima, pe respiratie si pe şezutul în scăunel .
- Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
- Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie! Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?



Eu taceam, si ascultam pe acesti parinti minunati athoniti। Soarele apunea dinspre varful mutelui. In lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea si o figura de om care intra si iesea in acel cuib minunat atarnat de peretele muntelui. Din pozitia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Inspre mare nu aveai ce vedea pentru ca marea aici este foarte nelinistita, sunt curenti marini si vapoarele nu se apropie caci s-ar scufunda. Daca ne imaginam Sfantul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la pestera Sfantului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce si cântat:
- Mari si minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu intelepciune le-ai facut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfantul Ioan Evanghelistul purtati de furtuna. In loc sa ajunga in Cipru la Lazăr cel inviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au cazut statuile idolesti si dracii au iesit din ele strigand: A venit Maica Domnului, sa fugim!
- Doamne, miluieste si ajuta-ne sa terminam treptele, zise Porfirie!



- Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie। Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei cand se rasturnase luntrea in care pescuia si el era inghitit de valuri. Dar sa vedeti cum s-a intamplat : Dorotei era păzitorul si lumânărarul acestei icoane in biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigat din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit si te-am păzit, acum auzi-mă si Tu pe mine că mă prăpădesc in valuri.
- Se inserase de-a binelea si mai aveam de transportat două lespezi। Cand te rogi si vorbesti despre sfinti si mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebanuit. Lucrul sporea ca in povesti. Asa fac toti calugarii athoniti, in timp ce lucreaza la ascultarea pe care le-a randuit-o staretul si vorbesc despre oameni luminati si sfinti. Lucrul sporeste cand Dumnezu miluieste.
Dometie zise:
- Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită! Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
- Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală!
- Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare! Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!


Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…
Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti. Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci. Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
- Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
- Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
Strainul nu raspunse.
- “Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Caracalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chilii si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale”.



Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
- Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant! Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
- Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.
- Cate trepte ati lucrat, parintilor?



- Unsprezece, raspunse Porfirie!
- Bine, consemna staretul Arsenie. Puteti merge sa cinati la trapeză. Domnul sa fie cu voi. Sa va treziti cand incepe utrenia cu catismele.
- Amin, concluziona Dometie.
Am alergat la spalator si ne-am spalat cu apa rece, inghitind si cateva guri, dar parca nu mi-era sete, desi nu bausem toata ziua nici o gura de apa. Nu bausem nici din apa sarata, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.


Fragment din “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Editura Credinţa Strămoşească 

luni, 16 noiembrie 2015

Se intampla in tara mea draga


O trecere de pietoni în stil tradiţional, într-un oraş din România




Trecerea de pietoni tradițională din Cluj Napoca. Foto: Cristina Curcan / Facebook
O tânără în vârstă de 29 de ani a reuşit să convingă autorităţile să marcheze pe carosabil o trecere de pietoni inspirată din tradiţiile româneşti. 
„Țesătura, parte importantă a artei tradiţionale românești și-a pierdut din popularitate, fiind aproape negăsită în locuinţele românilor. Aşadar, propun o reutilizare modernă a unor valori care, în ciuda trecerii timpului, nu ar trebui să-și piardă actualitatea. Mi-au plăcut mereu culorile şi motivele care sunt folosite. Pentru proiect nu am vrut neapărat prosoape, dar m-am documentat despre tot felul de ţesături şi am ajuns la această variantă finală”, spune Cristina Curcan, citată de bitpress.ro.
Trecerea de pietoni se află în Cluj Napoca, la intersecţia dintre străzile Memorandumului cu Matei Corvin, potrivit artistei Cristina Curcan.
Proiectul Cristinei a fost pus în practică după ce ea a câştigat competiţia „Oraşul Vizibil”.

Foto: Cristina Curcan / Facebook
Foto: Cristina Curcan / Facebook

Realizarea din Cluj Napoca se înscrie într-o serie de proiecte inspirate de înfrumuseţare a peisajului urban din oraşele româneşti, amintește cunoastelumea.ro. Mai jos, prezentăm şi alte astfel de exemple, din Bucureşti şi Târgu Mureş.

Scările de la Furnica, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Scările de la Furnica, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Scările Rakoczi, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Scările Rakoczi, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Scările de la Piatra de Moară, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Scările de la Piatra de Moară, Târgu Mureș. Foto: cunoastelumea.ro
Strada Xenofon, București. Foto: cunoastelumea.ro
Strada Xenofon, București. Foto: cunoastelumea.ro

joi, 12 noiembrie 2015

CE VREA DE LA MINE HRISTOS?

CE VREA DE LA MINE HRISTOS? 



Chemandu-L pe Hristos 



Un preot s-a întâlnit cu un om care se pretindea ateu. După câteva cuvinte de salut, ateul l-a întrebat, ironic: 
- Ce vrea, părinte, de la mine Hristos? 
Preotul l-a privit drept în ochi şi i-a răspuns: 
- Hristos?... Hristos nu vrea nimic de la dumneata... Şi nici de la mine... Nu vrea nimic de la nici un om... 
Şi a dat să plece. 
Ateul a rămas o clipă încremenit. Apoi, zâmbind neîncrezător, a spus: 
- Atunci... Atunci de ce a venit? Atunci... ce atâta ... Părinte! Vă bateţi joc de mine!... 
- Nu, prietene, nimeni nu-şi bate joc de dumneata... Pur şi simplu acesta-i adevărul... ŞI HRISTOS A VENIT PENTRU CĂ L-AI CHEMAT! 
- Eu? Păi eu nici nu cred în El... 
-Măi, omule... Ai oftat vreodată? Ai avut vreodată o durere sufletească? Te-a nemulţumit adânc ceva? Ai gemut în sufletul tău? N-ai fost niciodată nefericit? 
- Păi, cine nu este... 
- Şi ce-ai făcut? 
- Am băut... 
- Şi după ce te-ai îmbătat n-ai mai oftat? 
- Ba da.... 
- VEZI, NEFERICIREA ASTA N-O STINGE NIMIC DE PE LUME... Această stare de nefericire o vede Dumnezeu în inima omului ca pe o rugăciune neîntreruptă ... Şi a răspuns trimiţându-L pe Hristos... 
- Bine, părinte, dar eu sunt nefericit că n-am bani... EU VREAU BANI, NU PE HRISTOS! 
- Aşa a gândit şi Iuda şi a ajuns în ştreang...adică pe culmea nefericirii... HRISTOS este un răspuns la nefericirea omului, de aceea primul cuvânt al Legii Sale este: " Fericiţi..." 



Impreuna cu preotul local la manastirea Dimitrie Basarabov,Bulgaria



Orice am face în această viaţă inima ne rămâne mereu plină de rumoarea nefericirii... Pentru că nefericirea este legea acestei lumi... 
- Şi zici, părinte, că eu mă rog fără să ştiu? Asta-i culmea! 
- Da, dragul meu... Singura diferenţă între dumneata şi un sfânt este că sfântul lasă toate, şi familie şi bani şi gânduri, pentru a trăi cu toată fiinţa acest strigăt tainic al inimii.... Căci în măsura în care te uneşti cu cererea, în aceeaşi măsură te vei uni cu răspunsul... 
- Părinte, e cam complicat pentru mine... 
- Ştiu, dragul meu, ştiu... E greu să înţelegi din cuvinte, de cele mai multe ori imposibil, ceea ce ai fi început să înţelegi într-o clipă, dacă ai fi venit la mine ca să te spovedesc... 



Batand toaca la manastirea Sfantul Andrei,Dobrogea,Romania


" Împacă-te cu tine însuţi; şi se vor împăca cu tine cerul şi pământul. Străduieşte-te să intri în cămara ta lăuntrică şi vei vedea cămara cea cerească; pentru că şi una şi cealaltă sunt acelaşi lucru şi, intrând într-una, le vei vedea pe amândouă." ( Sf. Isaac Sirul)

miercuri, 11 noiembrie 2015

Pestera Sfantulyui Grigore Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul-liliecilor,Valcea

sâmbătă, 12 mai 2012 la 18:16
Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul 



Privire spre Manastire Bistrita,Valcea,din pestera Grigore Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, aflata in purtarea de grija a maicilor de la Manastirea Bistrita - judetul Valcea, ocupa un loc particular printre celelalte pesteri din tara noastra. Numele acesteia nu vine de la locul de nevointa al sfantului, ci de la faptul ca aici se adaposteau, in vreme de necaz, Sfintele sale Moaste.

Aspectelor naturale, ca pozitia intre stanci abrupte, drumul greu accesibil si intrarea caracteristica, se adauga si importantul rol avut in istoria poporului roman, impletindu-si existenta cu viata stramosilor nostri. Chiar in prima atestare documentara, ea apare ca loc de adapost si refugiu in fata urgiilor revarsate peste glia strabuna. 






Foto tot din preajma pesterii,jos manastirea Bistrita,Valcea 

La inceput, vatra de sihastrie a pustnicilor de pe Valea Bistritei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul devine, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, salvatoarea tezaurului si a locuitorilor sfintei manastiri fondate de boierii Craiovesti. Demult ,de foarte mult timp vroiam sa traiesc experienta vizitarii acestei pesterii ce adaposteste doua lacase de cult. 


Cu ocazia zilele de 1 mai am ales cazarea la Horezu fiind nod pentru multe plecari. 
Mi-am impartit obiectivele pe zile,si astazi aveam de vizitat trei manastiri ,plus aceasta pestera. 
Am inceput cu manastirea Horezu,loc de odihna al sufletului,apoi urmeaza in traseu Bistrita si pestera ca mai apoi sa ajungem la manastire la Arnota. 
Citisem tot ce trebuie vazut,ce obiective sunt mai importante si mai eles programul diferitelor obiective,ca muzee,pesterii magazine cu suveniruri. 
Dupa vizitarea manastirii Horezu am mers intins spre manastirea Bistrita,ajutati si de drumurile relativ bune dintre localitatile adiacente DN. 
Acum nu stiu cum sa va povestesc despre manastirea Bistrita si pestera ce apartine de ea.Am trait intens lucruri deosebite,in consecinta trebuie sa ma decid daca va povestesc despre trairi sau despre istoria acestor locuri. 
Toata aceasta calatorie de 5 zile a stat sub semnul timpului.Din ce am sa va povestesc despre lucrurile vizitate o sa constatati ce vreau sa spun. 









Am ajuns la manastire,am urcat in clopotnita,ne-am invartit ,am respirat aerul manastirii.
Merg sa caut punctul de plecare al cararuii ce urca spre manastire.
Stupoare,programul era pana la 16 si multe grupuri se intorceau fiind 16`10.
Boscodoresc ceva despre ghinion,despre timpul pierdut la Horezu si despre faptul ca pe Google scris ca se inchide la 18.
Consoarta imi spune sa urcam,caci*la norocul tau precis se intampla ceva de bine*
Gafaind de la atata urcus ne asternem cu speranta la drum.Ce te faci insa cu toti ce coborau si spuneaU CA MAICUTELE AU INCHIS PESTERA SI AU PLECAT*LA CULES DE PLANTE*?
In fine spunem ca deja de o jumatate de ora am escaladat,macar sa terminam si sa vedem Cheile bISTRITEI DE SUS,DESI ERAU CAM 30 GRADE.
Mergand cam pe branci vad de la nivelul solului o poala de maicata.Cat lat,dau saru*mana de binete si intreb de sanatate.Cand ma vad maicutele ,burete imbibat cu apa,ma intreaba cu ce scop,si ii raspund
-Iaca ,poate ma invredniceste Dumnezeu,vin de departe sa vad si eu pestera.le povestesc ca am vizitat pesterile din Marile Lavre din Ukraina,de una de alta.
Pline de flori,frunze,numai zambet imi spun ca e inchisa pestera si ca la ele sunt cheile.Intr-un gest de inconstienta cad in genunchi de oboseala si de ruga,simt stanca dura pe rotula si mai ca ma apuca plansul de disperare.
-Si pe mine cum ma ajuta Domnul sa merg la cele sfinte in pestera??? 




Intrarea in pestera Liliecilor,Grigore Decapolitul 




Vazand ca stiu ce vreau si nu pentru lilieci vreau sa vad pestera,pline de ras si bun simt se indura si imi spun ca ma ajuta ele,si se intorc sa vad si eu pestera. 

Mare noroc ,caci in spate se mai stransese un grup de 10 oameni ce vroiau sa vada liliecii. 

Nu ma mai durea nimic,eram fresh,nici nu stiu cand am urcat.Tonusul maicutelor era molipsitor.Din vorba in vorba parca eran frate si sora,se vede treaba ca a fost treaba aranjata,caci una din ele studia pictura iar cealalta botanica,doua lucruri ce le stapanesc bine. 
Galeriile intunecoase rasfirate inlauntru ei, amenajate cu multa iscusinta de calugarii bistriteni, devin cele mai sigure tainite pentru comorile de arta, documente ctitoricesti si voievodale, creatii culturale si de spiritualitate ortodoxa. Fara ea, "multe dintre comorile pastrate s-ar fi risipit ca cele din alte manastiri”, afirma Alexandru Odobescu. 








Culoarul de acces in pestera

De-a lungul istoriei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ocroteste viata unor personalitati ilustre si ofera spatiu de pustnicie pentru numerosi calugari, retrasi in acea singuratate, unde practicau asceza monahala si creau valoroase opere culturale, iar in bisericutele din stanca, oficiau sfintele slujbe pentru folosul intregii omeniri.

Mai presus de orice, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul evoca un fragment din zbuciumata istorie a poporului roman, care a infruntat obstacolele si a biruit greutatile, strabatand cu intelepciune si darzenie drumul vietii, desi uneori a fost mai prapastios decat cel care urca peste stanci spre Pestera.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - de-a lungul istoriei

Potrivit unei traditii consemnate de arhimandritul Chiriac Ramniceanu, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a fost descoperita de "un cioban vanator, mai inainte de a fi fost zidita sfanta Manastire Bistrita”.

Cunoscuta din vechime, documentar este mentionata abia la inceputul secolului al XVII-lea. De atunci si pana astazi, numerosi oameni de stiinta si cultura au facut interesante comunicari despre acest spatiu subteran, bogat in evenimente istorice si trairi spirituale, apartinand stramosilor nostri.



Primul care vorbeste despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat aici din egumena de la Manastirea Dealu, fiind constrans de evenimentele provocate de navalirea in Tara Romaneasca a principelui Transilvaniei Gabriel Bathory (1608-1613), la finele anului 1610.

In Cronica sa, citim: "Iar noi, orfani de domn, in spelunci si munti, cum zice Pavel, si in gaurile pamantului ascunzandu-ne, temandu-ne de infatisarea lui Bathory Gabor; lipsiti, apasati, maltratati, asteptand vreme de bace, daca va fi voia lui Dumnezeu; stapaniti deci de aceste lipsuri grozave si luptandu-ne cu ele, mergand din loc in loc si intorcandu-ne, am venit in Manastirea zisa Bistrita, unde afland o pestera foarte mare, in care nu puteau patrunde vrajmasii.”

La mijlocul secolului al XVII-lea, pestera este vizitata de arhidiaconul Paul de Alep. In opera sa, conceputa cu ocazia calatoriei sale, ca insotitor al patriarhului Macarie al Antiohiei prin Tara Romaneasca, scrie: "Cand ne-am urcat sa vedem acea pestera, ne-am suit pe o singura poteca, unul cate unul, pe un urcus greu, avand in dreapta noastra o prapastie inspaimantatoare pana jos la albia raului. Din aceasta cauza, pe cea mai mare parte a drumului, ei pun alustrade prinse din copac in copac. Am ajuns la acel loc cu mare greutate si cu multa osteneala.



La poarta sunt doua ferestruici de fier, prin care am patruns ca animalele, in patru labe; si am continuat sa inaintam de-a lungul tunelului, unul cate unul, la lumina tortelor, pana ce eram aproape morti de oboseala. In sfarsit, am iesit intr-un loc intins si neted, unde am cercetat cu evlavie biserica cladita intr-o mare infundatura ce comunica cu exteriorul, si alaturi de ea este o chilie curata, locuita intotdeauna de un calugar.

Langa biserica, la rasarit, este o alta infundatura mare, care comunica cu exteriorul si cu valea, unde, dupa cum se spune, numai in zori patrunde o raza de soare. In pestera este un izvor cu apa limpede, care curge mereu din plin. Acest loc nu are nimic de jur imprejur, ci numai un munte inalt si rapos, care se ridica dincolo de rau.”


Calatorul antiohian mai precizeaza ca, in vremuri de primejdie, domnitorul tarii trimite aici sotia si avutiile sale, iar aprovizionarea se face prin deschizatura dinspre Cheile Bistritei, cu ajutorul unui scripet.

Ajuns mitropolit al Tarii Romanesti, Neofit I Cretanul (1738-1753), intreprinde doua calatorii pastorale prin tara, in anii 1746 si 1747, vizitand si Eparhia Ramnicului. Ierarh cu multiple preocupari culturale, redacteaza, in drumul sau un interesant "Jurnal”, care cuprinde valoroase insemnari despre monumente si localitati, precum si numeroase inscriptii si pisanii bisericesti.



In prima sa calatorie, mitropolitul ajunge si la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, despre care noteaza: "Mai sus putin de manastire, ca la un sfert de ora, si tot pe malul drept al raului Bistrita, ce curge de la miazanoapte la miazazi, se afla o pestera foarte sigura, in care am intrat si noi, si ne-am minunat; fiindca intrarea ei este intr-un loc rapos, si inlauntru nu poate intra cineva decat plecandu-se; apoi la vreo doi stangeni de asemenea intrare, se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stangeni alta poarta de fier. Mergand insa cineva si mai inlauntru, afla lumina si atata spatiu ca ar putea sa incape peste doua mii de oameni. Aici se afla inlauntru si doua biserici si izvor de apa, sezand si un ieromonah pentru serviciul divin. Si ca sa zic pe scurt, aceasta pestera este o fortificatie pentru locuitorii de acolo.”
In anul 1769, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mentionata intr-un hrisov emis de Grigorie III Ghica (1763-1769), voievodul Tarii Romanesti. Izbucnind razboiul ruso-turc (1768-1774), egumenul de la Manastirea Bistrita, ieromonahul Grigorie (1768-1774), ascunde in pestera moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, pentru a nu fi profanate sau rapite.

Tara Romaneasca intrase sub stapanirea beligerantilor, iar manastirile erau jefuite. Din aceasta cauza, la 12 septembrie, domnitorul imputerniceste conducerea manastirii sa caute "in tara” patru oameni de incredere spre "a-i randui paza la pestera, unde se afla Sfintele Moaste ale Sfantului Cuvios Parinte Grigorie Decapolitul”. 




Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

Tot in secolul al XVIII-lea, pestera este mentionata in "Genealogia Cantacuzinilor”. Redactorul ei, banul Mihai Cantacuzino, tratand despre fondarea Manastirii Bistrita, relateaza ca este zidita la "poalele unui munte inalt, in care munte este o pestera foarte ciudata. Are intr-insa trei garliciuri, si toate razbat intr-o larga spartura in coasta muntelui, la care loc se lumineaza pestera. Dar a intra sau a iesi pe la acea spartura nu se poate, pentru ca in toate partile, si in sus si in jos, este rapa, ca si cum ar fi muntele intr-adins taiat, si impotriva sparturii este alt munte rapos, printre care munti curge apa Bistritei, cazand din piatra in piatra, are o vedere frumoasa si face un sunet nostim. In maidanul acelei sparturi, pot incapea ca la saptezeci de oameni. Sunt doua odai si doua paraclise in pestera, in care, dupa ce banul Barbu Basarab a imbatranit, s-a calugarit si acolo a schivnicit pana la moartea sa.” 

Poposind la Manastirea Bistrita in anul 1858, scriitorul Alexandru Pelimon (1822-1881), cunoscut pentru calatoriile sale, este condus de ieromonahul Roman la monumentele din zona: Manastirea Bistrita, Schitul Papusa, Cheile Bistritei si Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. 

Ulterior, "pestera a fost locuita, in vremile vechi si uitate, de pustnicii de prin aceste parti, si se poate admite chiar ca, ea sa fi fost locuita, cu mult mai inainte de oameni preistorici, de asa numitii locuitori ai pesterilor". 


Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

In continuare, el mentioneaza "ruinele a doua paraclise, unul zidit, avand si chilii imprejur, si altul sapat in piatra", iar "calugarii asceti, care locuiau in acel mic schit, scoteau apa cu urciorul legat de funie, din apa Bistritei care trece prin fundul acestei prapastii." 

De asemenea, autorul mai precizeaza ca: "in vremuri de grea cumpana, de navaliri dusmane, de urgie si de jafuri, de sabie si foc, aici se ascundeau calugarii de la Manastirea Bistrita, cu odoarele pretioase, cu actele si documentele, cu cartile si manuscrisele Manastirii", dar acum "totul este in ruina. Pestera nu mai este astazi locuita de oameni." 

Astazi a ajuns adapostul liliecilor care, ziua in numar enorm de mare, stau atarnati unul de altul ca niste candelabre si de peretele ce compune tavanul pesterii, iar noaptea, umplu spatiul dimprejur, culegand nictiridele de tot felul." 

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pestera este vizitata de scriitorul si publicistul Alexandru Vlahuta (1858-1919) care face o calatorie prin tara. Impresiile culese le publica in anul 1901 sub titlul "Romania pitoreasca”, unde scrie despre pestera urmatoarele: "Chiar din spatele manastirii intri in Cheile Bistritei, in lumea prapastiilor si valtorilor: tot muntele e crapat de sus pana jos, si pe fundul acestei taieturi, intre inaltii pereti de piatra, s-azvarle Bistrita, vijelios batandu-si apele de stanci, c-un zgomot asurzitor. 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

In peretele din dreapta, la o inaltime ametitoare, deasupra torentului se deschide Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. O potecuta cu trepte scqbite in piatra te duce de-a lungul cheilor, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini inguste, prin care de abia te strecori si mergi taras prin intunerec ca vreo zece pasi pana dai sub o bolta inalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile peretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmituri de piatra in tinda pesterii, la paraclisul Sfantului Grigorie; de aici se despart doua hrube adanci, intunecoase; una "a liliecilor", unde intr-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca in propriul lor domeniu, alta "a chiliei", care te suie prin tot felul de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu pereti afumati, acoperiti de vechi pisanii - urmele pustnicilor care, retrasi de lume, si-au inchis viata de bunavoie in tainitele acestea umede si intunecoase." 

La intrare, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci. Treci apoi intr-o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca pentru a inainta trebuie pe unele locuri sa-ti incovi mult corpul. 

Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte, si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata napraznic spatiul se largeste si se inalta infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera." 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

Mai departe mergi prin intortocheatele galerii in fundul carora gasesti o biserica in miniatura, sapata in peretii grotei, in care se mai pastreaza urmele chipurilor zugravite si ale sfintelor impartiri, precum si mica ascunzatoare din dreapta tamplei. In aceasta pestera si, indeosebi, in aceasta bisericuta, de foarte multe ori s-au ascuns si pastrat Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, toate odoarele sfintite si tot avutul transportabil al sfintei Manastiri Bistrita. 

Spre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul se pleaca din Manastirea Bistrita. In partea vestica a ansamblului arhitectonic, cateva coloane de piatra cioplita prefateaza gangul deasupra caruia se inalta monumentala clopotnita. 

Conditiile actuale permit vizitatorului sa admire natura inconjuratoare, cu frumuseti si forme fantastice, mai ales ca "nici o zona nu se impune in relief cu atata personalitate, nu imprima peisajului vigoare si farmec ca rocile calcaroase", cum afirma un mare cunoscator al frumusetilor patriei noastre. 

In fata deschiderii inguste si joase, care duce spre o lume subterana, necunoscuta, in sufletul fiecaruia se nasc sentimente si emotii greu de exprimat; traite intim, marturisite sau redate in scris, amintesc de arhidiaconul Paul de Alep care recunoaste ca: "Nu ne venea sa dam crezare simturilor noastre cand am iesit la lumina zilei si ne-am coborat din nou la manastire." 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

Chiar la intrare, impresioneaza usa, pavaza contra nepoftitilor. In vechime, cand pestera adapostea numeroase obiecte artistice si culturale de valoare inestimabila, intrarea era foarte bine pazita. La mijlocul secolului al XVII-lea, mitropolitul Neofit I mentioneaza doua usi. El scrie: "La vreo doi stanjeni de la intrare se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stanjeni, alta poarta de fier." 

Peste o suta de ani, Alexandru Pelimon relata ca "la gura grotei" se afla "o portita", despre care, francezul Lancelot zice ca era "usa ferecata cu fier". Ghenadie Enaceanu, cu ocazia vizitei din anul 1890, spune ca: "La gura, are tocul si usa ferecate in fier." 

In anul 1903, o descriere mai amanuntita face episcopul Atanasie Mironescu, consemnand ca, "la intrarea in pestera, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci." 

Relatare asemanatoare aflam si la protoiereul Meletie Rautu, care mentioneaza "o usa stramta de stejar, captusita cu placi de fier". Un locuitor al Bistritei, Baranguta Damian, povesteste ca usa respectiva a fost azvarlita de un raufacator in albia raului, unde a stat mult timp, apoi a disparut. Ulterior a fost confectionata usa actuala din tevi metalice, cu o cruce de fier aplicata, montata intr-un toc solid, fixat intre stanci. In vechime, pentru asigurarea pazei din launtru, usile erau baricadate prin interior cu bare mari de lemn. 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

Arhidiaconul Paul Alep este primul care descrie "intrarea anevoioasa" in pestera. Unii au numit-o "un fel de anticamera, cu o lature deschisa deasupra prapastiei"; altii, "un tunel foarte jos, care nu-ti permite mersul normal, ci numai foarte aplecat". 

Mitropolitul Neofit I precizeaza ca "intrarea ei este intr-un loc rapos", unde nu poate patrunde "cineva, decat aplecandu-se", iar Grigore Alexandrescu spune ca "intraram pe branci ca intr-o vizuina". Alexandru Odobescu scrie ca "se intra de-a buselea printr-o crapatura ingusta", iar in Romania pitoreascacitim ca e o intrare ingusta, "prin care de-abia te strecori, si mergi taras prin intuneric ca vreo zece pasi". 

Impresii asemanatoare au si ierarhii ramniceani. Episcopul Ghenadie vedea "o intrare larga numai de un metru patrat", iar episcopul Atanasie, "o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca, pentru a intra, trebuie, pe unele locuri, sa-ti incovoi mult corpul". 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie 

Emotiile traite dupa ce treci de usa de la intrare sunt pline de intensitate. 
Dupa urcusul anevoios intri cu toata fiinta in pestera,simtindu-te inghitit.racoarea face bine dar elanul ti se estompeaza curand,caci culoarul este foarte ingust si plafonul jos.Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata spatiul se largeste si se inalta, infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera. 


Strabatand anevoios, in prezent ca in trecut, culoarul scund si ingust, lung de aproximativ 30 de metri, aplecat de spate pana ajunge gura la genunchi, patrundem in "Sala Mare" a Pesterii Sfantului Grigore Decapolitul. Inlauntru, adancul intunecat se mareste si vagaunile misterioase se despart in mai multe parti. Unite toate, la inceput formeaza o imensa catedrala deschisa spre rasarit. 

Cert este ca, de-a lungul mileniilor, apele Bistritei au daltuit-o in stanca, la altitudinea de 850 metri. 

Raportata la alte pesteri din tara noastra, este relativ mica, de 250 de metri lungime; nu are stalactite, nici stalagmite, acele minunatii subpamantene, care atrag si farmeca turistii. Se stie ca unele pesteri au fost numite chiar dupa aceste capodopere naturale, ca cea a "Pagodelor" din carstul Buila-Vanturarita, sau altele, inlauntrul carora, cercetatorii au descoperit "catedrale", "domuri", "biserici", "altare", "amvoane", ori sali ale "minunilor", ale "tacerii", sau "lumea framantata", "morminte" etc. 



Interiorul primei bisericute din pestera-Ovidenie-altarul 

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ofera toate acestea in realitate, anume: doua bisericute, adevarate bijuterii ale artei religioase medievale, unde s-au inchinat voievozi si ierarhi, calugari si multime de credinciosi, iar la sfintele altare au liturghisit ieroschimonahi iubitori de liniste si sfintenie, transfomand pestera intr-o adevarata "sala a tacerii" spirituale.Exista un loc de profunda meditatie, unde in noapte perpetua se zamislesc ganduri curate de viata si cultura bisericeasca. Din "amvoanele" bisericutelor s-a vestit Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iar mormintele unor sihastrii pestereni se pastreaza tainic prin ungherele intunecate ale acestui spatiu subteran. 

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul prezinta o importanta deosebit de mare si prin elementele sale istorice, prin completarile si functionalitatile atribuite ei de catre om, caz aproape unic in tara noastra. 

Odata ajunsi in Sala mare interiorul Pesterii se viziteaza fara dificultati. Culoarul de patrundere conduce intr-o "galerie principala”, asemenea unei sali spatioase. Inaintea unei "scari”, cam la 10 metri, se afla o "lespede suspendata”; de pe ea se ajunge intr-un "culoar infundat”, reprezentand "etajul superior” al pesterii. Din "galeria principala”, se urca un mic "prag” si se patrunde intr-un "culoar”, unde se gaseste "izvorul” - doua mici fire de apa. 
La izvorul acesta de apa se ajunge totusi numai de catre cunoscatori,eu mergand cu maicuta sa imi arate.Astazi izvorul este secat. 



De aici izvorea apa inainte 

Punctele de atractie ale Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul, in jurul carora s-a desfasurat o vasta activitate culturala si spirituala cu rezonante istorie, sunt cele doua bisericute. Din "galeria principala”, culoarul stang, duce in directia vestica, unde este situata "Bisericuta Ovidenia”, si tot in acel punct, o scara coboara spre est, catre "deschizatura mare” a pesterii, unde este amplasata "Bisericuta Sfintii Arhangheli”. 

Biserica Ovidenia - Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) – Bistriţa 

Cel mai vechi monument istoric aflat în Peştera Liliecilor este bisericuţa Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peşteră a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, aceasta ruinându-se în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peştera şi au construit biserica Bolniţa, în vremea egumenului de la Tismana. 

Biserica Ovidenia a fost ctitorită între anii 1633-1635, dar ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în acelaşi timp cu aducerea moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistriţa, în anul 1497. Ctitorul bisericuţei se consideră a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828, după altele în 1609 şi 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944-1945 şi 1977-1978. 






Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaş de cult, dar mai ales pentru a fi „tainiţă” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii şi chiar bunurile de preţ ale domnitorilor acelor vremuri, când ţara se afla în pericol. În acest scop, a fost construită o firidă, între peretele galeriei peşterii şi zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar, şi care se zidea şi se masca după ce bunurile de preţ erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până în zilele noastre a numeroase cărţi de valoare şi a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de astăzi. 

Biserica este construită la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peşterii, într-un loc ascuns, fiind greu de observat, şi este construită parţial din zid de cărămidă, parţial cioplită în pereţii galeriei. 

Datorită conformaţiei galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 x 2,20 m) şi dintr-un altar, iar în pereţii laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele. 



Dupa atata intuneric,dupa atata umezeala,dupa tata monotonie policroma,in momentul in care intri in biserica te simti ca in pictura din stanga intrarii oricarei bisericii-In rai,unde este multa lumina,reprezentata prin alb,si multa culoare. 
Zidurile sunt pline de o energie fantastica,te impresoara de cum intri te simti ca in interiorul unui flux magnetic. 
Este o senzatie rara,sa vezi lumina si culoare dupa atata intuneric.trebuie sa astepti putin ,sa te linistesti ,sa-i lasi pe curiosi sa plece sa vada lilieci si apoi sa imbratisezi zidurile.iti simti efectiv viata cum te inconjoara,ca si cum ai intra intr-un lichid.te cuprinde o stare de liniste si fericire si parca nu exista timp,parca ai putere de intelegere asupra timpului. 
Am facut cateva foto si in altar.Desi m-au asteptat majoritatea am zabovit ceva in acesta bisericuta cu maicutele. 
Este o senzatie unica,parca esti in fata Domnului la judecata si iti spune ca este un pacatos dar El in bunatatea Lui ti-a contabilizat doar faptele bune. 
Cred ca de aici rezida fericirea. 
Stand de vorba cu maicutele mi-au confirmat aceleasi stari.De mult nu am mai dat de asemenea oameni ai biserici,parca ne stiam de o viata,se legau frazele intre noi. 
Imi dadeau o energie fantastica bunatatea si voia lor buna,discutam despre pictura,plante medicinale,sfinti cu viata lor,despre bucatarie,despre orice,ca intre vechi prieteni. 



Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peşteră, cât şi a turiştilor care şi-au lăsat „urmele” pe zidurile bisericii. Având în vedere anul ctitoriei, se poate presupune că ar fi opera aceloraşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Bolniţa (Dobromir şi ucenicii Dumitru şi Chirtop). 

Dechiderea, numita "Fereastra Pesterii", aflata la 30 de metri deasupra albiei raului Bistrita, permite patrunderea luminei zilei si chiar a razelor soarelui, care incalzesc si lumineaza o parte a spatiului. 

Potrivit opiniilor emise de unii specialisti in domeniul istoriei nationale si bisericesti, in Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul exista un locas de cult mult mai vechi decat cele de astazi. Virgil Draghiceanu presupune ca aici a luat fiinta una dintre cele mai vechi asezari bisericesti de la noi din tara, care ar coincide cu "inceputurile vietii noastre nationale si bisericesti", iar parintele Dumitru Balasa considera ca: "Sihastrii olteni au ridicat din timpuri necunoscute un altar de inchinaciune in aceasta pestera." 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

Ideea o gasim chiar in secolul al XVII-lea la arhidiaconul Paul de Alep care, referindu-se la inceputurile Manastirii Bistrita, scria: "Originea intemeierii sale este aceasta: un vechi pustnic, deosebit prin virtutile sale, a gasit in varful acestui munte care se ridica dinspre miaza-noapte, deasupra manastirii, gura unei pesteri si, cu indemanare si staruinta, a deschis poteci care duceau acolo si a facut in pestera o biserica spre slava Sfantului Mihail." 

Pe temeiul afirmatiilor mentionate, se poate sustine ca primul altar crestin a fost zidit in "fereastra pesterii", unde pustnicii aveau unele conditii mai bune, datorita luminii si aerului curat. Semnificativ este si faptul ca, in naosul Bisericutei Sfintii Arhangheli, pe peretele nordic, langa catapeteasma, este zugravit chipul Sfantului Mare Mucenic Procopie care ne aminteste, potrivit traditiei, de un vechi schit, anterior secolului al XV-lea. N-ar fi exclus ca relatarea lui Paul de Alep sa priveasca tocmai acel schit. 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

Odata insa cu noua organizare a monahismului ortodox roman, realizata de Sfantul Nicodim de la Tismana in secolul al XIV-lea, pestera isi pierde din importanta ca centru pustnicesc. Sihastrii o parasesc si zidesc in apropierea ei Bisericuta cu hramul Schimbarea la Fata, sub influenta curentului isihast adus de la Sfantul Munte Athos, iar schitul din pestera s-a ruinat odata cu trecerea anilor. 

Daca numele fondatorilor bisericutelor din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul pot fi stabilite pe temeiul documentelor, identificarea pictorilor care au zugravit sfintele locasuri ridica numeroase dificultati. 

In perioada cand a fost construita Biserica Ovidenia, la Manastirea Bistrita activa renumita echipa de zugravi, formata din Dobromir si ucenicii sai, Dumitru si Chirtop. De la ei, au invatat arta picturii chiar unii dintre monahii bistriteni, ajungand la inalte nivele de perfectiune. 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

Este suficient a semnala existenta celor doua "icoane imparatesti", pastrate in pronaosul bisericii mari, realizate la inceputul secolului al XVI-lea, opere remarcabile apartinand unui maestru anonim. De asemenea, impodobirea unui Tetraevanghel, donat de postelnicul Marcea in 1519, sau Tetraevanghelul scris din porunca egumenului Misail ieromonahul in 1537, sau impodobirea Evangheliarul slavon, tiparit in 1512 de ieromonahul Macarie si descoperit in fondul de carte veche din Manastiriea Bistrita; toate acestea dovedesc activitatea unor pictori si miniaturisti, formati sub indrumarea unui mare artist, stapan pe arta desenului si a culorii. 

Bisericuta Sfintii Arhangheli a fost pictata in trei randuri. Profesorul Valentin Saca relateaza ca, "in extrema nordica a zonei mediane a absidei altarului, o spartura existenta in zid a dat la iveala trei straturi de pictura cu decor geometrico-floral asemanator". Primul strat de pictura dateaza din secolul al XVII-lea, contemporan cu edificarea locasului, fiind realizat de un autor necunoscut. 

In decursul timpului, pictura din Biserica Sfintii Arhangheli a suferit anumite refaceri sau retusuri. Prima interventie are loc in anii 1781-1782, potrivit datei din inscriptia iui "Daniil ot Pestera": 7290. Nici autorul interventiei picturale nu este cunoscut. 




Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

In zona, activa atunci zugravul "popa Ioan"; de la el se pastreaza o icoana cu Sfantul Grigorie Decapolitul in Biserica din Ciorobesti, realizata in anul 1775. Probabil este "Efrem zugravul", care picteaza in 1779 Biserica Schitului 44 de Izvoare din Pietreni, ctitoria ieromonahului Stefan, egumenul Bistritei. Si acolo, ca la Sfintii Arhangheli, alaturi de Stefan egumenul se afla si Grigorie proegumenul. 

A doua revenire asupra picturii are loc in anul 1829, datorita unui incendiu produs in 1828, pe vremea schivnicului Ilarion, cand bisericuta si chilia cad prada flacarilor. Opinia profesorului Valentin Saca, potrivit careia, "se pare - aprecierea ramane sub rezerva - ca autorul celei de a doua refaceri mari a fost ieromonahul zugrav Partenie, care a zugravit si cele doua icoane", se adevereste, cu precizarea ca zugravul era numai "monah". 

Din "Pomelnicul mare" al Manastirii Bistrita, aflam ca acest calugar, numit Partenie Zoba, a desfasurat o vasta activitate artistica. In Biserica Bolnita a Episcopiei din Ramnicu Valcea se pastreaza "icoanele imparatesti", singurele salvate in 1847, cand s-a produs devastatorul incendiu al orasului; pe una dintre ele, o inscriptie se refera la monahul zugrav, avand urmatorul cuprins: "Aceste patru icoane s-au facut cu toata cheltuiala Prea Sfintiei Sale chir Climent, episcopul Ramnicului, la leat 7257 (1748-1749), si s-au prefacut acum prin osardia lui Partenie monah, Iosif si Climent, 1819." 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

La manastire, zugraveste biserica mare, restaureaza patru icoane pastrate in "tinda bisericii" si retuseaza chipurile sfintilor care au fost degradate de turci; a spalat tampla bisericii si a zugravit cismeaua. Cu privire la pestera, se precizeaza ca monahul Partenie "a zugravit doua icoane.. si biserica si dinafara". Deci, acest document dovedeste limpede ca ultima interventie la pictura din Biserica Sfintii Arhangheli apartine monahului bistritean Partenie Zoba, terminata la 20 decembrie 1829, cand s-a consemnat in pomelnic. 

Insa prima atestare documentara o avem de la arhidiaconul Paul de Alep, din anul 1657. Scriind despre Biserica Sfintii Arhangheli, noteaza ca, "alaturi de biserica se afla o chilie curata, locuita permanent de un calugar"; documentele nu i-au pastrat insa numele. 

Pentru identificarea unor calugari sihastri pestereni, un mare sprijin vine de la "Pomelnicul” Manastririi Bistrita. Copiat, dupa cel vechi, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, include in cuprinsul sau si "Pomelnicul Sihastriei Pestera”; el a fost identificat dupa cel al lui Macarie ieroschimonahul si al lui Daniil, despre care exista documente ca au sihastrit acolo. 



Prezentarea unor pustnici din Pestera Sfantului Grigorie infirma opinia unora, potrivit careia, "aici au trait si s-au savarsit de-a lungul secolelor cativa pustnici cu viata sfanta ale caror nume s-au uitat de urmasii lor." Evident, numarul lor este mult mai mare, dar ii prezentam pe cei pastrati in documentele de epoca: schimonahii Dionisie, Pahomie, Ionichie si Mihail; ieroschimonahul Macarie; ieromonahii Rafael si Dionisie; monahii Dosoftei si Daniil; ieroschimonahii Athanasie, Antonie si Teofil; schimonahii Leontie, Ioanichie, Cleopa si Chiriac; ieroschimonahul Ioanichie; ieroschimonahul Iacov; schimonahul Ilarion si ieromonahii Varnava Lasconi si Varlaam. 

Astfel, dupa infiintarea "Institutului de Speologie din Cluj”, in anul 1920 - primul de acest gen din lume - insusi fondatorul sau, savantul Emil Racovita (1868-1947), insotit de colaboratorii sai apropiati - francezii Rene Jeannel, zoolog specialist, si Pierre-Alfred Chappuis, hidrobiolog - efectueaza aici cercetari stiintifice, incununate de rezultate exceptionale, pestera intrand in literatura de specialitate, in anul 1929. 

Cercetarile de bio-speologie descopera o bogata fauna cavernicola, favorizata de marile cantitati de "guano" provenit de la coloniile liliecilor stabiliti in tavanul galeriilor; spatiile prezentand cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, fapt ce le atribuie o importanta bio-speologica deosebit de mare. 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

HABITAT ÎN BEZNĂ 

Traficul turistic este aproape interzis în timpul în care liliecii sunt în perioada de maternitate. Pentru a-i feri de accidente, maicile scot din circuitul turistic peştera şi nu mai ţin slujbe la cele două capele din grotă. „Puii se ţin de spatele mamelor, se agaţă cumva, iar dacă ele se sperie, există riscul ca puii să cadă şi să moară. De aceea trebuie evitată deranjarea lor“, explică Monica Huidu pericolele la care sunt expuşi nou-născuţii dintr-o colonie. Cele două luni de „maternitate“ sunt respectate întocmai şi este un moment în care speciile pot fi contorizate. „Literatura de specialitate a consemnat vreo nouă specii în urmă cu douăzeci şi ceva de ani. Acum, dacă mai sunt vreo trei, patru. La ultima monitorizare, specialiştii au observat cam 600 de exemplare într-o colonie. 

Habitatul este în progres, dar au fost şi momente când se numărau 30- 40 de exemplare pe specie“, spune Florin Stoican, preşedinte al asociaţiei care a înfiinţat Parcul Naţional Buila - Vânurariţa. „Locuitorii“ constanţi din peşteră sunt greu de identificat, deoarece specialiştilor le este greu să stabilească dacă sunt chiriaşi „de-o zi“ care se adăpostesc de lumina soarelui sau dacă locul este pentru ei un fel de „acasă“. 



Cunoscand valoarea si importanta acestui monument natural si ale celor doua monumente de arta bisericeasca, urmeaza ca prin purtarea de grija a conducerii sfintei manastiri sa fie restaurat intregul ansamblu si redat circuitului de valori culturale si artistice al patrimoniului spiritual din tara noastra. 

Iesim tarziu din pestera,cu impresii si priviri interiorizate.Discutam despre viata in pestera si o maicuta ne marturiseste ca ea era in vizita la prietena ei novice in pictura,si ca ea se nevoia in munti,intr-o mica pestera.Mi-a crescut inima de admiratie fata de acest om,si am plecat sa culegem plante medicinale.vrem sa nu mai tinem carararea si sa ne arate splendoarea muntilor.Ajungem intr-o poiana de meri infloriti,ne arata un parau cu apa extraordinara,bem ne saturam si luam o sticla cu noi.Aoi ne arata o bisericuta veche,ne plimbam printre merii infloriti tot discutand si afland unii de la ceilalti despre viata bisericeasca. 
Foarte destepte si pline de invataminte,deschise la nou ne explica tot ce pot legat de manastire. 
Intr-un tarziu facem schimb de mailuri,facem reverente si ajungem jos la manastire.Deja intrarea in biserica nu mai suscita interes,iL descoperisem prin pestera pe Domnul din noi,am creat o legatura sufleteasca intre noi magica. 
Si ca totul sa culmine ,una din maicute aranjeaza si mergem sa mancam impreuna.Bucurie fara margini,una ca mai stateam impreuna la discutie,doi ca mancam fiind lihniti si trei ca aveam ocazia sa mancam cu maicutele. 



Bisericuta Arhanghelii Mihail si Gavril 

Mancare de exceptie,bucurii nespuse.Promit ca raspund pozitiv invitatiei maicutei de a venii doua saptamani sa o ajut cand va fi de rand la bucatarie. 
Ce bucurie mai mare sa am eu pacatosul decat sa fac de mancare acestor reprezentate ale Domnului. 
Un vis a fost implinit in acea zi. 
De aici pleaca viata mea mai departe,aceasta zi fiind o borna. 
Plecam in ceruri dar cu masina pe pamant la manastire la Arnota,dar nimic parca nu mai conteaza. 
Am castigat doua suflete prietene si mai mult mi-am regasit sufletul meu. 
Dumnezeule iti multumesc ca ai coborat din mintea mea in inima. 



Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul din biserica manastirii Bistrita,Valcea